Noul Sessa C68 Open Hard Top a fost lansat
Milano, 10 martie 2009 - Sessa Marine, după o perioadă de intense pregătiri, va lansa în luna aprilie modelul de referinţă C68, o veritabilă soluţie „top de gamă" pe segmentul open hardtop. Un iaht de 21 de metri, cu o formă a corpului ce reprezintă rezultatul unor studii aprofundate. Un stil unic, cu o personalitate unică şi un design inspirat de maşinile clasice ale anilor 30 şi 40, însă cu o amprentă evidentă a modernităţii.

UN NOU CONCEPT DE IAHTING, CE REFLECTĂ PERSONALITATEA FIECĂRUI PROPRIETAR ÎN PARTE
Caracteristicile cele mai izbitoare ale modelului C68 sunt constituite de distribuirea spaţiului, alegerea materialelor, jocul culorilor şi modalitatea prin care ferestrele permit luminii să întrepătrundă limitele dintre spaţiile interioare şi cele exterioare, aducându-le într-o perfectă armonie cu exteriorul. Această ambarcaţiune reprezintă o soluţie complet neconvenţională ce îşi invită proprietarul să locuiască la bordul ei, întrucât sunt reunite toate condiţiile necesare în acest sens. Un iaht cu spiritul unei mansarde extraordinar de luxoasă, ce staţionează în schimb în marină. Un iaht perfect pentru un cuplu în pas cu moda, care ştie cu toate acestea să îşi păstreze şi caracterul discret.
O CABINĂ LA PUPA CE REPREZINTĂ MÂNDRIA PROPRIETARULUI SĂU
Cabina proprietarului ilustrează cel mai bine filozofia acestui iaht. O zonă ce evidenţiază cele mai importante caracteristici ale ambarcaţiunii, unde lumina reprezintă un element fundamental. Zona de dormit şi baia crează un spaţiu unic prin care cele două spaţii se îmbină, într-o simbioză perfectă. Chiuvetele duble din faţa ferestrei mari, unde cea din dreapta o reflectă pe cea din stânga, sunt completate de efectul spa creat de iluminarea terapeutică din cabina de duş închisă cu un perete de sticlă.
O BUCĂTĂRIE UIMITOARE
Spaţiile interioare menţin o atmosferă tipică navigaţiei, însă în acelaşi timp delimitează clar zonele "domestice". Pentru aceasta, Sessa Marine a colaborat cu Dada pentru conceptul bucătăriei de pe iaht, ce reuneşte aceeaşi funcţionalitate şi creativitate ca o bucătărie creată pentru acasă. Rezultatul? Îmbinarea într-un spaţiu îngust a zonei destinate gătitului, spălatului şi funcţiilor de refrigrerare, fără a sacrifica nimic din ergonomia sau estetica deţinute de o bucătărie dintr-o casă. Acest lucru este evidenţiat prin spaţiul destinat depozitării vinului, un exemplu remarcabil al spiritului rafinat al ambarcaţiunii.
PLĂCEREA DE A FI ÎMPREUNĂ ŞI DE A TE RELAXA
C68 a fost conceput ca un spaţiu în care proprietarul se poate bucura de timpul petrecut la bord împreună cu prietenii. De exemplu, spaţiile ample de la interior şi zonele exterioare, ambele de un rafinament desăvârşit, sau saltelele de plaja de la prova cu cele două şezlonguri integrate îi invită pe cei aflaţi la bord să reflecteze asupra apusului de soare, în acelaşi ambient plăcut şi liniştitor ca cel de pe terasa proprie unei locuinţe.
PRINCIPALELE CARACTERISTICI ALE MODELULUI C68. CU GARANŢIA FIABILITĂŢII.
Propulsat de 2 motoare V12 de 1360 CP fiecare, Sessa C68 poate asigura o performanţă optimă şi o călătorie confortabilă. Pentru proiectarea corpului ambarcaţiunii Sessa Marine a reunit un grup format din personalul propriu de ingineri, biroul Arnaboldi din Viareggio şi Christian Grande, cel care pentru mulţi ani a ocupat poziţia de designer al şantierului. Forma hidrodinamică a corpului ambarcaţiunii a fost proiectată împreună cu Institutul de Proiectări Navale Krylov din Sankt Petersburg, companie de testări de top din Europa.
Sessa Marine a căutat să identifice cele mai bune elemente pentru această ambarcaţiune emblematică a gamei. Toate detaliile tehnice au fost alese cu accent pe calitate şi fiabilitate maximă. Cele mai bune componente disponibile în sectorul componente hidraulice şi sisteme electrice au fost instalate pe acest iaht, cea mai bună soluţie tehnică în acest caz fiind cea de a instala echipamente suplimentare în cadrul sistemelor principale, soluţie adoptată anterior numai în cazul iahturilor de mari dimensiuni.
PRINCIPALELE DATE TEHNICE
Lungime totală = 21,04 m
Lăţime = 5.07 m
Înalţime totală = 5.2 m
Nr. maxim pasageri la bord = 14
Nr. paturi = 6+1 echipaj
Capacitate tanc combustibil = 3000 l
Capacitate tanc apă = 1000 l
Capacitate tanc apă reziduală = 400 l
Putere maximă = 2 x Man V12 1360 cp