• Profil
    • Echipa
    • Cariere
    • Ambarcatiuni in stoc
    • Second Hand
    • Vanzare
    • Post Vanzare
    • Charter
    • Stiri
    • Articole
    • Galerie video
    • Parteneri
    • Colaboratori

PREMIERĂ AZIMUT 45: NOUA BIJUTERIE A COLECŢIEI FLYBRIDGE AZIMUT YACHTS
  • Stiri
  • Articole
  • Galerie video

Azimut Yachts la Târgul Internaţional de Ambarcaţiuni de la Fort Lauderdale 2010: Gândind în perspectivă

Azimut Yachts la Târgul Internaţional de Ambarcaţiuni de la  Fort Lauderdale 2010: Gândind în perspectivă

Azimut Yachts îşi consolidează puterea şi inovaţia, anunţând debutul mult aşteptat al celor trei noi modele ale sezonului în Statele Unite ale Americii. Alte ştiri importante pentru piaţa din America de Nord şi cea din America Centrală includ numirea a trei noi dealeri, demonstrând astfel o putere evidentă şi un interes semnificativ pentru aceste zone.

 

Azimut 53, 38 şi 72 S, gata de a lua cu asalt Statele Unite ale Americii

Azimut Yachts a ales Târgul Internaţional de Ambarcaţiuni de la Fort Lauderdale pentru debutul modelului Azimut 53 în Statele Unite, modelul căruia i-a fost acordat premiul "Iahtul anului 2010" de către o echipă de jurnalişti şi revista "Motorboat & Yachting" din Marea Britanie. Azimut 53 este un iaht cu mare impact, datorită designului extrem de contemporan şi meticulos. Liniile sale bine conturate şi profilul elegant îi conferă o senzaţie de eleganţă şi putere. Chiar dacă un iaht este de obicei măsurat în picioare, în acest caz lungimea corpului ambarcaţiunii nu este suficientă pentru a descrie spaţiul de la bord. Designul a fost îmbunătăţit prin soluţii tehnice ce suplimentează volumul de pe cele trei punţi şi crează o luminozitate surprinzătoare ce scoate în evidenţă eleganţa finisajelor şi a materialelor.

 

Acesta este secretul Colecţiei Flybridge marca Azimut: liniile elegante ce delimitează spaţii spectaculos de mari şi aerisite, un decor elegant, modern, impecabil până la cel mai mic detaliu, lumina ce pătrunde prin intermediul ferestrelor de mari dimensiuni. Toate aceste caracteristici sunt evidenţiate de către noul Azimut 38, lansat în cadrul Târgului Internaţional de Ambarcaţiuni de la New York în ianuarie. Azimut 38 este extrem de uşor de manevrat şi întreţinut, ecologic şi - în acelaşi timp - este un model ce ilustrează stilul, eleganţa şi confortul ce caracteriează Azimut Yachts.

 

Noul Azimut 72 S este o ambarcaţiune ce poate fi folosită în egală măsură la interior şi la exterior. Aceste două medii se îmbină în cadrul salonului, dominat de un plafon de sticlă cu protecţie UV şi o mare atenţie pentru detalii. Designul inovator şi atenţia detaliată în alegerea materialelor şi a echipamentelor fac din Azimut 72 S ilustrarea perfectă a gamei S, concepută pentru persoane ce iubesc performanţa şi confortul cu aceeaşi intensitate. De fapt, este o ambarcaţiune avansată din punct de vedere tehnologic, ce poate ajunge la 39 de noduri şi poate fi pilotată de pe flybridge cu ajutorul unui joystick inovator ce înlocuieşte cârma tradiţională. În plus, fibra de carbon a fost utilizată penru a reduce greutatea fără a compromite siguranţa. O veritabilă revoluţie ce reunşte clasa şi eleganţa. Inovaţia şi confortul caracterizează puntea inferioară, unde, printre altele, băile sunt dotate cu chiuvete de sticlă cu foiţă de aur.

 

Azimut Grande şi Azimut Magellano: produsele „made in Italy" se bucură de o renaştere!

 

Noutatea sezonului ce abia a început merge mai departe de debutul acestor trei noi modele. Două noi colecţii sunt gata să „treacă oceanul" şi să ofere proprietarilor de ambarcaţiuni americani tot ce este mai bun din stilul contemporan italian.

 

Începând cu acest an, Azimut Yachts oferă clienţilor săi Azimut Grande: o gamă de iahturi de peste 30 de metri şi un portofoliu de servicii dedicate proprietarilor de ambarcaţiuni. Servicii inovatoare ce includ şi disponibilitatea Echipei de Design Personal, un grup unic de specialişti ce pot ajunge la client oriunde în lume pentru a discuta despre design, pentru a colecta dorinţele individuale şi apoi pentru a prezenta rapid propunerea ce va transforma visele în realitate.

 

De asemenea, proprietarii de ambarcaţiuni americani vor avea posibilitatea de a descoperi Colecţia Magellano, îmbogăţită în acest an cu noul Magellano 50, prezentat în premieră mondială în octombrie, în cadrul Târgului Internaţional de Ambarcaţiuni de la Genova.

 

Gama Azimut este amplificată de o nouă categorie cu Colecţia Magellano şi pune la dispoziţie produse ce sunt lider de piaţă în ceea ce priveşte minimul impact asupra mediului. Magellano 50 stabileşte noi standarde, fiind prima ambarcaţiune ce combină caracteristici de familie, o siguranţă totală pe mare şi un confort superior cu un nivel redus de combustibil şi respect maxim pentru mediu, dovedit de certificarea RINA GREEN PLUS.

 

Creat pentru lungi croaziere, Magellano 50 garantează o autonomie excelentă şi o stabilitate sporită de navigaţie, în trei „viteze": deplasament la 10 noduri, semi deplasament la 16 noduri şi o viteză maximă de 22 noduri. Menţinând o viteză de 7 noduri, iahtul asigură o autonomie de 1400 mile marine şi este posibilă motorizarea hibrid pentru a naviga pe distanţe lungi, cu zgomot minim. Manevrabilitatea precisă reprezintă una din caracteristicile ce garantează siguranţa maximă de navigaţie, ce se îmbină cu soluţia Active & Passive Safety adoptată la bord. Ambarcaţiunea este concepută pentru a fi uşor manipulată de proprietarul său, cu o vastă cameră a motoarelor, echipamente bine organizate şi sisteme ce pot fi uşor inspectate pentru o rapidă întreţinere.

 

În plus, Magellano 50 este singura ambarcaţiune de această dimensiune ce are o zonă de lounge la pupa, tipică ambarcaţiunilor cu motor de mari dimensiuni, oferind patru tipuri de organizare a punţii inferioare, pentru a fi pe placul întregii familii.

 

Interesul manifestat pentru Azimut Magellano 50 a depăşit cele mai îndrăzneţe previziuni, cu un succes comercial semnificativ: la numai două săptămâni de la lansarea sa, stocul Magellano 50 a fost epuizat pentru sezonul 2010/ 2011. Cu toate acestea, Azimut Yachts poate confirma faptul că ambarcaţiunea va fi prezentă in State în toamna anului 2011 la cele mai importante târguri de profil.

 

Trei noi dealeri: reţeaua se dezvoltă, serviciile se îmbnătăţesc

Reţeaua oficială de dealeri Azimut Yachts este în creştere. Noi contracte de dealeriat au fost semnate pentru a acoperi America Centrală. Noii dealeri sunt Ever Marine în Panama, IYG în Columbia şi Landon Marine Group în Costa Rica.  

 

    • Home
    • Despre noi
    • Servicii
    • Noutati
    • Parteneri
    • Contact

    Copyright © 2012 Neptun Yacht Romania | Realizat de

    MediaZoom